,,Ni s-au spus că o să avem condiţii bune de trai, eu m-am săturat să tot fac baie în odaie, ne sunt încălcate unele drepturi aş putea spune, ce să mai zic de igiena care trebuie să o respectăm, mai ales în perioada virozei ce bîntuie în ţară’’, spune un student de la specialitatea matematică şi informatică. O altă studentă se apropie grăbită :,, Sunt odăi în care este foarte frig, iar caloriferile sunt reci, nimeni nu le repară. Duşul nu funcţionează déjà de cîteva săptămîni. Înţeleg, că trebuie de făcut şi puţină economie, dar nu în detrementul sănătăţii noastre’’.

Pe de altă parte prorectorul în probleme de administrare şi gospodărire a USM, Mihail Postoloache, învinuieşte studenţii pentru dezastrul în cămin, şi mai zice dumnealui că mai este şi un caiet în care studenţii pot semnala neregulile cu instalaţii electrice şi mobilierul defectat din odăi. Referitor la camera de baie, Aurelia Chicu, administratoarea căminului ne spune că ,,acesta a fost închis acum doua săptămîni din cauza unei ţăvi deteriorate’’. Victor Gîrlea- preşedintele comitetului sindical al studenţilor USM, precizează că situaţia este aşa cum este deoarece ,,nu sunt surse financiare suficiente şi chiar dacă studenţii plătesc 1200 lei asta înseamnă cca 30% din costul căminului’’.

Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că în cămin dulapurile pentru haine sunt fără uşi, paturile adesea fără saltele şi mai există şi o mulţime de şoareci. ,,Nu putem lăsa nimic pe masă, deoarece cînd ne întoarcem de la ore absolut totul miroase a şoarice ‘’. Spune Daniel Muştuc. Administratorul căminului completează că ,,se face deratizare de două ori pe an, dar noi nu putem să alergăm după fiecare şoarice din cămin, cu atît mai mult că căminele nu au subsol, acest lucru creează probleme pentru nimicirea lor’’.

Administraţia USM susţine că cheltuieşte anual cca 50 mii de lei pentru reparaţia fiecărui cămin în parte, însă renovarea nu ţine mai mult de cîteva săptămîni şi din nou sunt invitaţi muncitorii ca să cîrpească ceea ce au reparat în vară şi a distrus nu se ştie cine. Viaţa trăită la cămin are de toate şi bune şi rele. Astfel se  creează un cerc vicios : studenţii arată la mizerie, administraţia arată la studenţi, constructorii au de lucru, iar şoaricii au un loc de trai stabil.

Se ştie că liliecii, care sunt aproape orbi, găsesc cu uşurinţă pomii cu fructele rîvnite de ei din mulţimea de alţi copaci datorită procesului de ecolocaţie. Ei expediază în jur semnalele sonore şi receptează sunetele reflectate. Savanţii au pus la baza programelor lor anume acest principiu al liliecilor. Ei au construit ,,portretul”sonor al cîtorva specii de plante, au măsurat timpul necesar pentru întoarcerea semnalului sonor, precum şi frecvenţa acestora. Caracteristicile semnalului variază în funcţie de numărul crengilor şi al frunzelor. Semnalul emis de un copac se caracterizează printr-o combinaţie complexă, care îmbină semnele ce vin din partea fiecărei frunze, a ramurilor şi a trunchiului. Descifrarea unor asemenea semnale este foarte complicată, însă ea le-a permis cercetătorilor să deosebească cu o neaşteptată exactitate copacii.

Situaţia de examene este percepută diferit, astfel încît unii sunt nerăbdători să înceapă mai repede, alţii o privesc ca fiind o ameninţare şi tind să o amîne. este firesc ca reacţiile înainte, în timpul şi după examene să fie diferit de la o persoană la alta, iar uneori, la aceeaşi persoană. Unii adolescenţi, mai fragili emoţional, reacţionează disproporţionat în prejma examenului, chiar dacă sunt pregătiţi foarte bine. Ei au reacţii care uneori le scad drastic performanţele intelectuale: fac blocaje emoţionale, nu reuşesc să se mobilizeze, au o încredere scăzută în forţele.

De unde vin diferenţele? Din cel puţin două surse: pe de o parte, din sfera personalităţii elevului, pe de altă parte , din însuşi specificul examenului. Un factor stresogen sunt părinţii care au o atitudine total greşită faţă de copii lor. Unii părinţi fac presiuni psihologice mult prea intense, de genul :,,Nu înveţi suficient, n-ai s Adolescentul va resimţi astfel o stare negativă,  un sentiment de neajutorare, neputinţă ,descurajare, care îşi va pune amprenta asupra comportamentului şi atitudinii sale în situaţia de examen. Adolescenţii simt nevoia de afi susţinuţi şi încurajaţi spre a concepe examenul ca pe o modalitate de a-şi demonstra lor şi celorlalţi nivelul competenţelor, pentru a identifica punctele tari şi cele slabe, ultimul fiind un stimul pentru accederea la noi strategii, metode, acţiuni de optimizare a competenţilor.

De ce un examen poate fi atît de stresant? Deoarece: solicitărezolvarea adecvată a unei serii de probleme specifice; există şi posibilitatea de a nu obţine rezultatul scontat; intervine percepţia incompetenţei gîndirii şi memoriei; timpul-limitză presează; este o adevărată încercare chiar şi pentru cei care simt atît de bine pregătiţi încît consideră că nu poate să îi surprindă nimic ( conform cercetărilor psihologilorilor).

Aşadar, la examen elevul se confruntă cu solicitări care induc un grad variabil de stres. În opinia psihologilor, stresul nu este cel mai rău lucru care poate fi. Poziţia cea mai potrivită ar fi de a interpreta stresul ca pe un ,,rău necesar”, deoarece o anumită doză permite mobilizarea optimă a organismului şi ne dă de ştire că psihicul nostru este predispus spre a fi utilizat în direcţia obţinerii de succes. Gîndirea pozitivă, în acest sens, este resursa forte pentru aface faţă situaţiei de examen şi oricărei altei situaţii- problemă.

Or, societatea noastră este dominată de violenţă, studii întregi fiind dedicate analizei acestui fenomen, specialiştii încercând să determine cauzele şi soluţiile acestui flagel atât de răspândit în civilizaţia noastră. Nici o formă de violenţă nu poate fi acceptată, însă cea mai grea de controlat sau de prevenit e violenţa în familie. La momentul actual în RM există multă violenţă nu numai în stradă, dar cu părere de rău şi în familie. În cele mai multe cazuri cad pradă vehemenţei femeile. Violenţa domestică, o alăturare de cuvinte uşor ciudată, a început să fie cunoscută în tot mai multe familii. Cu toţii am auzit de femei maltratate de soţi, de mame bătute de fii lor sau, de ce nu, de nevestele care îşi lovesc partenerii de viaţă. Ca urmare a violenţei în cadrul familiei, în primele patru luni ale anului curent au fost comise 16 infracţiuni (7 omoruri şi 9 vătămări corporale grave). O analiză permanentă asupra motivelor acestor crime arată că, practic, în toate cazurile, tragediile au avut loc spontan şi că au avut loc drept urmare a relaţiilor ostile existente. Printre cele mai frecvente cauze se numără şi: condiţiile de viaţă dificile, situaţia financiară precară, şomajul, alcoolismul, ş.a. Actualmente la evidenţa poliţiei se află 4 163 de scandalagii familiali, pe parcursul primelor luni ale anului şefii de post şi inspectorii de sector din teritoriu au examinat 770 de petiţii cu probleme de violenţă în relaţiile de familie, fiind documentaţi 516 contravenienţi.

Devenită cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului, violenţa împotriva femeilor continuă să fie întâlnită în fiecare ţară şi cultură. În medie, cel puţin una din trei femei este bătută, obligată să facă sex sau supusă altui abuz de-a lungul vieţii. Deşi majoritatea societăţilor condamnă violenţa împotriva femeilor, realitatea este deseori ascunsă sau trecută cu vederea. Următorul caz vine să confirme cele spuse . Elena P. este victima unei agresiuni fizice. N-am ezitat şi am întrebat-o ce s-a întâmplat.  „Am fost bătută şi jignită de soţul meu. Acum aştept să intru şi eu la medicul de familie”. „A mai dat în mine, dar nu ca acum. Nu este alcoolic. Dar a venit enervat din oraş. La bucătărie am început să discutăm… eram cu băieţelul de 2 ani în braţe. I-am reproşat că prea mult umblă pe drumuri. El s-a sculat şi m-a început a lovi cu palmele şi pumnii peste faţă. Copilul a început a plânge. S-a speriat foarte tare. Acum pentru dânsul am venit la spital, fiindcă tresare noaptea prin somn”. „Nu am făcut plângere la poliţie, mi-e şi frică parcă… mi-e milă de copil că nu va avea tată dacă divorţez” avea să-mi spună cu lacrimi în ochi, Elena P. În ultimii ani, societatea civilă a încercat să atragă atenţia asupra acestui fenomen, sperând că cineva, undeva, cândva, va lua măsuri. Însă în continuare prea multe femei preferă să tacă şi să înghită zi de zi certuri,  scandaluri ori bătăi doar că ,,aşa-i viaţa”.

Totuşi apare umila întrebare, de ce în societatea noastră abuzul sexului feminin este mult prea uşor acceptat? Evident, din simplu motiv că majoritatea populaţiei nu este bine informată privind violenţa în familie. Mulţi afirmă că au auzit despre fenomenul dat, însă nu ştiu pre multe detalii despre această problemă. Astfel în urma unui studiu realizat de Compania SRL, pentru centru internaţional ,,La Strada”  în anul 2007, majoritatea respondenţilor ce afirmă actualitatea fenomenului de violenţă în RM locuiesc în municipiul Chişinău (60%), fiind urmaţi de cei din raionul Cahul (47%), iar cei din municipiul Bălţi fiind cel mai puţin informaţi despre violenţa în familie (37%).

Cea mai obişnuită formă prin care trec femeile, este cea fizică, la care sunt supuse de partenerii de viaţă. Totuşi violenţa poate fi şi de ordin psihologic. Dintre alte tipuri de violenţă sunt violenţa verbală şi sexuală.

Violenţa împotriva femeilor nu e cauzată doar de  sărăcie , consum de alcool, educaţie    scăzută, temperament coleric, studiile în domeniu au demonstrat sistematic că violenţa are loc în orice mediu intelectual sau financiar, de la cele mai sărace familii, pînă la cele afluente, de la persoane cu studii primare, la studii postuniversitare, nefiind determinată direct de consumul de alcool. Or, articolul 3 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”, fapt pentru care autorităţile publice trebuie să ia măsuri eficiente pentru a proteja femeile împotriva violenţei. Este important ca orice caz de abuz al femeei să fie semnalat în primul rînd poliţiei, urmat de psiholog, rude şi prieteni, medic şi centre specializate.                                                                                                                                                   Actele de violenţă împotriva femeilor constituie un atac la demnitatea lor. Ca urmare a acestui fenomen femeile îşi devalorizeză potenţialul şi abilităţile, fiind paralizate de temeri legate de siguranţă, securitatea personală, în familia comunităţilor în care cu toţii trăim, ori în afara ei. Majoritatea din ele sunt marginalizate în societate şi ţinute departe de zona decizională care determină dezvoltarea.

Fiecare din noi este un actor complice la perpetuarea unui sistem social pe care il recunoaştem ca incorect, nedrept, abuziv pentru o parte din membrii săi. Nu există martori inocenţi vizavi de abuzuri, violenţă şi agresiune. Fiecare din noi are datoria de a se informa şi acţiona vizavi de această problemă, cu atît mai mult că violenţa are un efect devastator asupra vieţii femeilor şi asupra societăţii în ansamblu.

Legenda Mosului

Cînd suntem mici ne întrbăm cu toţii oare cine este Moş Crăciun? Oare există Moş Crăciun? Totuşi peste ani, devenind maturi, mulţi mai au dubii… Sunt sigură că mulţi dintre voi nu cunosc legenda Moşului, care  în seara de Anul Nou ne aduce darurile mult aşteptate. Ei nu ezitaţi,trăgînd cu ochiul aici, încercaţi să aflaţi legenda, cu atît mai mult că aroma sărbătorilor de iarnă s-a lăsat deja simţită şi au rămas doar cîteva zile pînă cînd moşul ne va aduce în dar tot ce ne dorim…dacă aţi fost cuminţi,sigur! Ei vă las să afine e… Moş Crăciun!!!

Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc.

Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui.

Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana.

De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia.

Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde.

Moş Crăciun pe Glob

Sf Nicolae a devenit popular in America in secolul al XVIII-lea datorita familiilor de olandezi care au emigrat aici. Cunoscut sub numele de ‘Sinter Klaas’, curand a devenit Santa Clause – Mos Craciunul romanesc. Acesta venea imbracat in haina rosie si lasa cadouri copiiilor care au fost cuminti.

Mos Craciun are, insa, personalitati diferite si apare sub diverse forme in ungherele lumii. De exemplu, in Suedia si in tarile scandinave, cea care deschide festivitatea de Craciun este St. Lucia (in latina “Lucia” inseamna “lumina”). In prima zi de Craciun, cea mai mare dintre fetele din familie se trezeste dis-de-dimineata, inaintea tuturor, si se imbraca intr-o rochie alba, lunga, cu tiv rosu, iar pe cap isi pune o coronita luminata. Astfel echipata, fata trebuie sa treaca pe la fiecare membru al familiei sa-i dea trezirea.

Rusii au o batrana numita Babouschka care imparte cadouri in fiecare an pe 5 ianuarie. Se spune ca femeia era atat de suparata incat nu a vrut sa fie deranjata de cei trei magi care cautau drumul spre Bethleem. Femeia, din dorinta de razbunare, i-a indrumat gresit. Cand a realizat fapta pe care tocmai o savarsise, a vrut sa ceara iertare, insa, magii se pierdusera in zare. De atunci imparte cadouri copiiilor sperand ca unul din ei va fi Iisus care o va ierta.

Italienii au un fel de vrajitoare numita La Befana care imparte cadouri la copii. Aceasta zboara calare pe o matura, dupa apusul soarelui, intra in casa pe horn si lasa cadouri in sosete copiiilor

Dar spre regretul tuturor, pentru marea majoritate relaţia respectivă este o luptă înverşunată: din partea profesorului către elevi care nu pot şi nici nu doresc să acumuleze cunoştinţe necesare şi din partea elevilor, care ind  să ia o notă mai bună, doar din cauza unor neînţelegeri sau chiar conflicte anterioare, nu o pot face. O problemă actuală este aşa zisa implicare a cadrelor didactice în viaţa personală a elevilor. Făcînd un sondaj, am constatat că aceasta este o problemă destul de frecventă mai ales între elevii claselor a VIII-a. a XII-a.

În ce constă aceste divergenţe?  În primul rînd în ceea ce priveşte aspectul fizic mai ales a domnişoarelor, care cu trecerea timpului se schimbă considerabil. Unii profesori, însă nu duc cont de schimbările adolescenţilor, pedepsindu-i în caz că nu s-a pregătit nu numai cu o notă ,,bunicică”, dar şi cu cîteva cuvinte în adresa lor.

dar aceste cazuri sunt o nimica toată, pe lîngă faptul că scumpii noştri profesori, după cum au menţionat un şir de liceeni, aflînd despre unele ideii ce ţin de viaţa personală a fiecăruia, atunci cînd nu răspund perfect sau nu-şi fac temele care pentru unii elevi ar fi o răutate, încearcă prin fel şi chip să-i ofenseze, astfel să se simtă prost nu numai în faţa profesorului, dar şi a întregii clae, dacă desigur nu este la curent! Astfel în unele colective apar zîmbete ironice, incomodări, ceea ce aduc la divergenţe, şi izolări şi în sfîrşit ura faţă de colegii care îl provoacă, cît şi de profesorul propriu zis.

În rezultat făcînd un apel la conştiinţa Dumneavoastră cum credeţi, aflîndu-ne într-o astfel de ambianţă, mai ai dorinţă să calci pragul clasei, nemaivorbind de lecţia cu  pricina sau nu?

Toţi şi întotdeauna spun că trbuie să ne controlăm emoţiile, în caz contrariu nu eşti ,,normal”; că emoţiile negative trebuie eliminate, că trebuie să tindem spre o perfecţiune emoţională şi psihologică- dar pur şi simplu, pare că nu ne reuşeşte. Există o prăpastie evidentă- între ceea ce simţim şi ceea ce ,,ar trebui” să simţim. Adică sub acest ,,trebuie” – noi ne impunem să negăm propria personalitate şi natura emoţiilor înăscute.

Recente cercetări au demonstrat că:

-Emoţiile noastre au emoţii biologice

-Fiecare din noi este născut cu un temperament emoţional specific.

-Felul în care ne comportăm şi reacţionăm la lumea din jur depinde de trăsăturile înăscute mai mult decît de educaţia sau principiile formate. ,, Psychology digest”

Viaţa ne modelează ,totuşi temperamentul înăscut are rolul major. Este firesc, să ne străduim să fim mai reţinuţi şi să nu revărsăm emoţiile negative peste lumea din jur, un echilibru emoţional este perfect, dar nu întotdeauna real. Este imposibil să ne schimbăm peste noapte, dar este necesar să ne acceptăm aşa cum suntem.

Astfel de cuvinte rostea acum, mai bine de o mie de ani, filozoful, matimaticianul şi poetuln Omar Khaygam. Şi, poate avea dreptate…sau poate nu. Cine ştie? Ani lungi, acest cuvînt divin ,,fericire” a reprezentat o problemă de studiu filozofic. Azi , însă, mă întreb şi eu ce ar- fi fericirea. E ceva divin, un ideal depărtat, o bucurie nemărginită sau… ?

Consider că fericirea este un lucru esenţial în viaţa fiecărui om. Pentru unii ,,a fi fericit” e echivalent cu ,, a fi iubi ” şi a dărui iubire, pentru alţii fericirea se asociază cu ideea de-a avea prieteni, a fi sănătos, entuziasmat de ceea ce faci. În fine, a fi fericit se marchează prin acel paradis, unde totul pare a fi o minune, unde orice om e o fiinţă împlinită.

Am putea simila fericirea cu un fir de iarbă în toiul primăverii, cu o rază de soare, ce te trezeşte din negurile somnului sau cu un zîmbet. Şi, atunci se naşte întrebarea: ,, Oare un om fericit nu e cel ce se simte el însuşi fericit?” Poate fericirea e o floare rară, dar nu unică. Totul depinde de noi, ce abilităţi avem pentru a o pute culege.

Conceptul de ,,fericire” se defineşte prin sensul pe care-l avem fiecare din noi şi nu se pune la îndoială ceea ce spunea altădată Epictet: ,, Omul fericit este acela care trăieşte în armonie cu lucrurile sau îşi acceptă în întrgime destinul. ” Or, izvorul fericirii este concordanţa sufletului cu sine însuşi, este viaţa pe care o trăieşti, clipe zugrăvite de noi, e lupta pentru frumos şi bine. Şi totuşi, unde putem găsi fericirea? Poate e un labirint al cunoaşterii, poate e ceva ascuns în noi sau e un mesaj deja cunoscut? Un lucru doar e elocvent, nu putem să constatăm ceva cu descernămînt ce vizează fericirea. Dar putem să păşim pe acest  tărîm numit ,, Fericire”, pentru că, se merită.

Deja de 17 ani este zi de zi alături şi se mândreşte  cu copii care ştiu să-şi petreacă timpul liber îmbinând utilul cu plăcutul, ne spune doamna Raisa Gligor, directorul Centrului de Creaţie al Copiilor din oraşul Şoldăneşti. Activităţile instructiv-educative ce se desfăşoară în cadrul Centrului de creaţie şi care are în vizorul său 13 cercuri, contribuie la aprofundarea şi completarea cunoştinţelor obţinute de elevi în şcoală, dezvoltarea aptitudinilor potrivit vocaţiei şi opţiunilor copiilor. Aici copiii au posibilitatea să aleagă de a merge la cercul de dans, cercul folcloric, cercul de ceramică, teatru de păpuşi, pictură etc.

Mîndria centrului de creaţie este cercul folcloric, condus de profesorul Iurie Crucovici. Au un repertoriu  bogat şi desigur, voci pe potrivă, dar şi cîţiva  fluierişti de invidiat. Cercul nostru, ne povesteşte domnul Iurie, de la bun început şi-a propus să cultive la copii dragostea pentru cîntec şi se mîndreşte  că printre cei ce cîntă la fluier sunt şi două domniţe, care-ţi încîntă auzul şi inima atunci cînd interpretează un cîntec de dor şi jale.

Azi în raionul Şoldăneşti nimeni nu-şi poate imagina o sărbătoare fără participarea copiilor ce activează la aceste cercuri de creaţie. ,,Copiii noştri participă la diverse concursuri zonale, regionale şi chiar republicane, unde reuşesc să impresioneze juriul şi să ia locuri de frunte, şi evident să devină şi lauriaţi” ne dezvăluie doamna Raisa Gligor.

Am avut ocazia să întîlnesc aici copii împătimiţi de frumos, care ştiu să cultive valorile spirituale ale unui popor şi am rămas plăcut surprinsă de faptul că fiind în era tehnologiilor avansate, cînd majoritatea copiilor devin dependenţi de calculator, televizor, totuşi mai există fiinţe pentru care creaţia şi frumosul rămîn o treaptă esenţială a vieţii.

Muzica , voie -buna şi zîmbete de copii au răsunat în această zi la un centru comercial din Chişinău, unde copiii au avut posibilitatea să-şi deschidă inimile şi să remarce că îşi doresc un viitor mai luminos cu părinţii şi bunicii alături de ei. Copii şi-au scris dorinţele pe nişte panouri, care urmau să fie expuse ulterior la Parlament. Or, micuţii şi-au expus nu doar dorinţele, ci şi ceea cei face să fie fericiţi.  Astfel, Sabin Dragniuc spune ca cel mai mult îşi doreşte să-şi vadă mămica care e plecată la munca în Italia. ,,Vreau ca toţi copii de pe planetă să fie sănătoşi şi să zîmbească mereu” a mai spus Sabin.

Evenimentul a fost organizat de UNICEF , avîndui alături pe moderatorii de la Radioul Naţional, cei din studioul pentru copii şi tineret precum şi invitaţi de onoare: Aura, Geta Burlacu şi scriitorul Vasile Romanciuc. Nu a lipsit de la această sărbătoare nici Alexandra Yuster, reprezentantul UNICEF în Moldova care a menţionat:,, Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului formulează acţiunile pe care guvernele şi cetăţenii ar trebui să le realizeze pentru promovarea şi protecţia drepturilor umane indivizibile ale tuturor copiilor. Adoptată unanim de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, Convenţia a fost ratificată ulterior de toate guvernele ţărilor lumii (cu excepţia Somaliei si SUA). Acest document universal este în vigoare în R.Moldova din 25 februarie 1993. Prin ratificarea Convenţiei, Guvernele se angajează să asigure copiilor un mediu sigur şi favorabil pentru creştere, oferindu-le acces la educaţie şi asistenţă medicală de calitate şi standarde bune de viaţă. Convenţia oferă şi un cadru ce poate evalua eforturile fiecărui guvern pentru ameliorarea vieţii copiilor.”

Pe 20 noiembrie 2009 comunitatea internaţională celebrează Aniversarea a 20 de ani de la adoptarea de către Asambleea Generală a Naţiunilor Unite a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, un document unic care stabileşte standarde internaţionale de grijă, tratament şi protecţie a tututror indivizilor sub 18 ani.